Google
Grigore Leşe şi lăutarii
Vizualizări: 1216 | Comentarii: 0 | Voturi: 4 | Trimiteri: 0 | Vizionat în urmă cu o ora

Festivalul „Tarafuri şi fanfare”

Cea de-a IV-a ediţie a Festivalului „Tarafuri şi fanfare”, care s-a desfăşurat la Suceava în zilele de 26-27 iunie a.c., festival organizat de „Jurnalul Naţional” împreună cu Complexul Muzeal Bucovina cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al Primăriei Municipiului Suceava, a adus, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, lăutari şi muzicanţi vestiţi din întreaga ţară. Spectacolul coordonat de pe scenă de maestrul Grigore Leşe, a fost o veritabilă lecţie despre muzica autentică. Conceput ca o poveste în care muzica însoţeşte toate evenimentele vieţii, spectacolul, care s-a conturat ca un dialog al zonelor etnografice, al instrumentelor şi al vocilor din Maramureş, până în Gorj, a alternat muzica „de ascultare” cu muzica de petrecere, a făcut să răsune cântări de tarafuri de la „zicala miresei”, la muzica de joc, de la doină jelită, tânguitoare, la cântec sunător de fanfare. Oscilând între îngrijorare şi umor, Grigore Leşe a subliniat faptul că „lăutarii din România au fost 60 de ani în criză, dar acum ar trebui să se facă loc muzicii lor”. Modul în care cântă aceştia, în care interpretează, este inimitabil şi nu poate fi învăţat în şcoli. „Uitaţi-vă la ei - a spus Grigore Leşe - muzica-i după faţa lor! Mulţi vor să ia locul lăutarilor, dar nu seamănă cu ei nici la faţă şi nici la cântat (...) Daţi mii de euro pe două lălăite şi alea cântate pe bandă. Ei, lăutarii sunt cei care asigură petrecerea, îs vii, îs adevăraţi. În criză trebuie să intre oamenii neadevăraţi. Aşa trebuie să înveţe să cânte tinerii - a accentuat Grigore Leşe - nu cu fiţe!”.
Se actualizează...
   
4 3
1
Grigore Leşe şi lăutarii - Festivalul „Tarafuri şi fanfare”7,5104
Durata: 29min 30sec
Adăugat: 27 iunie 2011
Secţiunea: Spectacole

Distribuie - Share & Embed

Comentarii

Timpul de 500 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui video a expirat.