Google
O sală plină, un singur actor
Vizualizări: 923 | Comentarii: 0 | Voturi: 2 | Trimiteri: 0 | Vizionat în urmă cu 16 ore

Poveste de o seară cu Florin Piersic (prima parte)

O sală plină şi un singur actor. Un mare actor. Unul dintre cei mai îndrăgiţi actori ai teatrului şi cinematografiei româneşti, Florin Piersic. Era în aprilie 2010. Chiar dacă dacă era aşteptat pe scena suceveană alături de actriţa Emilia Popescu, în spectacolul „Străini în noapte”, Florin Piersic s-a prezentat singur în faţa sucevenilor, „Hoinărind printre amintiri”. „Pentru că Emilia Popescu nu a putut ajunge la spectacol, am venit eu la Suceava, pentru că sunt foarte legat de locurile astea, unde am copilărit, unde mi-am petrecut vacanţele”, a explicat publicului actorul. Spectacolul a cuprins poveşti detaliate din viaţa actorului, dar şi momente muzicale, pe care, cu drag, Florin Piersic le-a oferit publicului. Sucevenii au putut să-şi reamintească de roluri celebre interpretate de actor, dintr-un montaj pe care l-au urmărit pe un ecran, dar cele mai savuroase şi de neuitat momente au fost cele povestite de însuşi Florin Piersic.
Se actualizează...
   
2 2
0
O sală plină, un singur actor - Poveste de o seară cu Florin Piersic (prima parte)10102
Durata: 35min 7sec
Adăugat: 14 aprilie 2010
Secţiunea: Spectacole

Distribuie - Share & Embed

Comentarii

Timpul de 500 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui video a expirat.